Cele mai rezistente telefoane mobile: Șapte modele pe care le poți trânti fără griji

de: George Stanciu
07 03. 2017

Cele mai rezistente telefoane mobile nu sunt flagship-urile de top ale marilor companii, dar cu siguranță sunt dispozitive care nu-ți dau palpitații când le scapi din mână.

Mai jos avem șapte smartphone-urie pe care te poți baza la nevoie, dacă ești în căutarea unui telefon mobil rezistent, fie că e vorba de șocuri sau de praf și apă.

Cele mai rezistente telefoane mobile: RugGear RG500 NFC

RugGear RG500 NFC este un smartphone certificat MIL-STD 810G, acesta fiind capabil să treacă cu brio testul unei căzături pe beton de la 2 metri înălțime. De asemenea, telefonul este testat și pentru rezistența la temperaturi extreme, la presiune, la vibrații puternice sau la chimicale. În plus, smartphone-ul este certificat IP68, rezistând până la 30 de minute în apă, la o adâncime de până la 2 metri. Mai multe detalii despre RugGear RG500 NFC poți găsi aici.

Smartphone-uri rezistente: Land Rover Discovery V9

Land Rover Discovery V9 este un alt smartphone care nu-ți va oferi surprize dacă l-ai scăpat din mână. De asemenea, telefonul este rezistent la apă și la praf, iar dincolo de aspectul rugged, vine cu specificații destul de bune. Telefonul are o baterie de 3800mAh și rulează Android Kitkat, având un procesor Cortex A53, care rulează la 1,2GHz, alături de 1GB de memorie RAM. Land Rover Discovery V9 are și un ecran generos, de 5,5 inci, putând fi găsit aici.

Telefoane rezistente la șocuri: Mann 5S

Mann 5S este un telefon rezistent la praf și apă, dar are rezistență și împotriva vibrațiilor puternice. Smartphone-ul are un procesor Snapdragon 400, de 1,2GHz, dar și 3GB de memorie RAM, mai mult decât te-ai aștepta de la un telefon rugged. Bateria este unul dintre punctele forte ale dispozitivului, aceasta având 4050mAh, pentru a fi sigur că nu te va lăsa la greu. Toate detaliile despre Mann 5S le poți citi aici.

Cele mai rezistente telefoane mobile: HomTom HT20

HomTom HT20 este un telefon creat pentru medii dificile de lucru, astfel că nu te va lăsa la greu. Acesta vine cu o baterie de 3500mAh și cu un sistem GPS îmbunătățit, pentru o precizie cât mai mare, astfel că HT20 devine un ghid pe care te poți baza. Smartphone-ul oferă protecție împotriva stropilor de apă, împotriva prafului, dar și a vibrațiilor. Smartphone-ul vine cu Android Marshmallow preinstalat, iar alte detalii despre acesta poți găsi aici.

Telefoane rezistente în condiții dificile: Caterpillar S60

Caterpillar S60 este un telefon destul de rezistent, dar care nu se lasă mai prejos pe partea de specificații destinate utilizării obișnuite. Ce este aparte la acest smartphone este capacitatea de a crea imagini termice folosind camera încorporată. Telefonul rezistă 60 de minute în apă, la adâncimi de până la 5 metri, iar ecranul poate fi utilizat chiar dacă porți mănuși sau ai degetele umede. Nu în ultimul rând, acesta rezistă și la căzături de până la 1,8 metri, fără probleme. Alte informații despre Caterpillar S60 găsești aici.

Telefoane mobile cu rezistență sporită: iHunt X33 Patriot

iHunt X33 Patriot are specificații deosebit de bune pentru un telefon rugged, având un procesor Helio P10 octa-core, dar și 3GB de memorie RAM. Bateria de 4500mAh are și tehnologie Fast Charge, putând fi încărcată complet în doar o oră. Smartphone-ul este certificat IP68, fiind rezistent la apă și la praf. Carcasa specială a telefonului îl face rezistent și la șocuri, astfel că nu trebuie să-ți faci griji dacă ți-a scăpat din mână. Toate informațiile despre iHunt X33 Patriot sunt disponibile aici.

Cele mai rezistente telefoane mobile: Blackview BV6000

Blackview BV6000 este un alt telefon deosebit de rezistent la intemperii, având integrat și un senzor de presiune atmosferică. Telefonul este rezistent la șocuri, având și protecție împotriva apei și a prafului. De asemenea, acesta vine cu buton dedicat pentru filmare sau pentru fotografiere, astfel încât să-l poți folosi astfel chiar și dacă este scufundat în apă. Bateria este masivă, de 4500mAh, astfel încât nu trebuie să-ți faci griji că te va lăsa la greu. Mai multe detalii despre Blackview BV6000 găsești aici.